Aperitive Fara gluten Fara lactoza Gratar Legume

Chifteluțe de dovlecei la tigaie grill

  •  
  •  
  •  
  •  

Chifteluțe de dovlecei la tigaie grill cu sos delicios de ardei capia.

 

 

Chifteluțele astea le-am făcut după ce m-am trezit acasă cu un mic ,,monstruleț” de dovlecel cumpărat de soțul meu. Eu i-am zis să îmi cumpere un dovlecel mic ca să îmi fac salata aceasta, iar el a venit cu un ditamai dovlecelul. M-am uitat lung la soț, lung la dovlecel și l-am băgat în frigider, pe dovlecel, nu pe soț 🤣😃 Fața mea nu arăta prea multa încântare în acel moment 😂 Inițial m-am gandit sa fac ceva la cuptor din imensul dovlecel de aproape 400g, dar m-am răzgândit și m-am îndreptat spre ideea chifteluțelor ăstora. Și bine am făcut. N-am crezut că or să iasă așa bune 😃 V-am mai povestit eu că nu sunt mare fan dovlecei dar după salata mea de dovlecei reușită, mi-am schimbat total părerea. Acum mănânc cu plăcere tot ce conține această legumă simplă. Mai ales că are printre cele mai puține calorii dintre toate legumele, este sățioasă și se găsește tot timpul anului.

303 Calorii/porție

Nr porții- 1

Ingrediente chifteluțe de dovlecei la tigaie grill

350g dovlecei( un dovlecel mare)

1 ou

4g usturoi

1g sare

1g piper alb

20g făină fără gluten

2 fire de mărar

2-3 fire de pătrunjel

1 lingură de ulei

in plus= 1 lingura cu sos de capia

 

 Mod de preparare chifteluțe de dovlecei la tigaie grill

Se spală dovlecelul. Se taie în jumătate pe lungime. Se scot semințele cu ajutorul unei linguri. Apoi se dă prin răzatoarea fină. Se presară sarea peste dovlecelul gata ras, se amestecă puțin și se pune la scurs într-o sită deasă deasupra unui vas care va colecta lichidul dovlecelului. Se lasă cam 15minute la scurs. Apoi, după trecerea timpului de stat în sită, se stoarce bine dovlecelul în mâini. Strângeți cât de mult puteți ca să iasă excesul de suc din el. Va rămâne cam jumătate din greutatea lui inițială.

Peste dovlecelul scurs se pun restul ingredientelor, se amestecă bine și se formează chifteluțele cu mâinile unse cu ulei. Ungeți și farfuria în care o să puneți chifteluțele gata formate ca nu cumva să se lipească și să nu le puteți lua întregi  după ce stau la odihnit cele 30 de minute. Mie mi-au ieșit 10 chiftele de circa 21g fiecare. Am lucrat cu cântarul ca să le am pe toate cam la aceeași greutate ca atunci când le pun la foc sa se gătească uniform și în același timp.

În cele 30 de minute pe masă, făina  absoarbe din lichid, chifteluțele  se vor mai închega și se vor desprinde mai ușor de pe farfurie.  Făina fără gluten folosită de mine este una care are și amidon de porumb, făină de orez, făină de roșcove, etc… Este un mix universal de făinuri folosit în special în dietele fără gluten. Aceasta se gătește destul de repede, nu e ca făina normală din grau.

Gătire chifteluțe de dovlecei la tigaie grill

Am încins tigaia grill cam 5 minute, apoi am adăugat chifteluțele. Le-am gătit câte 3 minute pe o parte si încă 1-2 minute pe cealaltă parte, pe ochiul mare de la aragaz la flacără mică. Dacă e prea fierbinte tigaia, se vor arde la suprafață și nu se vor găti în interior. Aveți grijă la asta. Așa arată delicioasele chifteluțe de dovlecei la tigaie grill.

 

Eu le-am mâncat cu sos de ardei capia, rețeta o găsiți aici.

Sincer vă zic că abia am reușit să îi salvez o chifteluță soțului 🤣🤦‍♀️ Am tot luat din ele până am realizat că nu mai am decât pentru el 😃 Nu de alta, dar avea sa vadă rețeta postată și el nu avea habar ce gust au avut 🤣🙈🤷‍♀️

 


  •  
  •  
  •  
  •  

DespreMya Benea

Bună . Eu sunt Mya . Sunt din Galați, am copilărit într-o comună din aproprierea orașului. Am invatat sa gatesc de la mama. Pasiunea gatitului cred c-o am in sange, imi place prea mult sa fac asta :) Daca inainte gateam de toate si experimentam tot in zona culinara, din ianuarie 2020 de cand am aflat ca am hipotiroidie hashimoto autoimuna cronica, stilul meu in bucatarie si in viata s-a schimbat complet. Asa a luat nastere blogul @aromelemyei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *